Începutul oricărui drum este dificil, indiferent că vorbim despre plecarea într-o călătorie pe munte sau startul în cursa antreprenoriatului. Astăzi, îi vom adresa câteva întrebări lui SebastianNechifor, asociat în firma de marketing online Kibrit, pentru a ne povesti cum au fost pentru el primii pași făcuți pe acest drum plin de necunoscute.

 1. Cum ai ajuns să fii asociat și administrator în Kibrit – digital marketing? Ai visat la acest moment sau a fost pură întâmplare?

Trebuie să recunosc că, pentru mine, a fost pură întâmplare. Totul a început cu interviul prin care am obținut postul de specialist marketing digital. Astfel, mi s-a oferit oportunitatea de a învăța și a crește, pentru ca, după un an și jumătate, să mi se propună să devin asociat și administrator în firmă. Nu a fost ceva previzibil, lucrurile s-au așezat pur și simplu în toată această perioadă

sebastian nechifor

 2. Spune-ne câteva cuvinte despre ce înseamnă, pentru tine, acest business.

Kibrit, practic, ajuta orice afacere să se dezvolte în mediul digital și nu numai. Fie că este vorba de crearea unui website sau a unui magazin online, de promovarea unor servicii sau produse, fie că vorbim de prezenta unui business în social media, Kibrit le acoperă pe toate. Pentru mine, Kibrit este prietenul oricărui antreprenor, oferindu-i elementul cheie de care are nevoie orice afacere de succes: marketing.

3. Ce dificultăți ai întâmpinat de când ești parte din povestea Kibrit? Ce te-a ajutat să le depășești? 

La început mi-a fost dificil să organizez toate activitățile pe care le aveam zilnic de gestionat, dar cu ajutorul sfaturilor colegilor mei mai experimentați am învățat să prioritizez și să mă ajut de procedurile existente pentru a fi mai eficient

4. Cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit antreprenor? Îți place să fii om de afaceri? 

Consider că nu mă pot numi încă antreprenor, dar mă aflu în punctul în care iau în considerare oportunitățile de dezvoltare a unui business, analizez piața, nevoile clienților și caut soluții pentru provocările prin care trece firma. Prin urmare, m-aș putea denumi ca “antreprenor în formare”.

sebastian nechifor

 5. De ce abilități sau resurse crezi că are nevoie un tânăr, pentru a conduce o afacere de succes?

Pentru a ajunge ca o afacere să aibă succes, cred că trebuie să-ți placă ceea ce faci – altfel nu vei deveni foarte priceput în acel domeniu, neavând astfel cum să reziști pe piață. De asemenea, e nevoie de multă răbdare, pentru a reuși să depășești, fără să te descurajezi, toate perioadele prin care vei trece. Îți va fi de ajutor să cunoști și domeniul în care activează businessul tău, să crezi în promovare și să-ți alegi, cu mare atenție, oamenii alături de care vei lucra.

6. De ce ingrediente crezi că are nevoie un business pentru a se dezvolta în mediul de afaceri contemporan?

Pentru a se dezvolta, consider că un business trebuie sa satisfacă o nevoie reală a pieței, să presteze un serviciu cerut de consumatori și să pună mereu clientul, pe primul loc. Și să nu uităm un alt ingredient cheie în dezvoltarea afacerii, respectiv angajații care își asumă un rol activ și responsabil în toată această dezvoltare.

7. Ce te motivează zilnic să fi atât de implicat în afacere?

O motivație principală este reprezentată de dorința de a fi priceput și eficient în ceea ce fac, de a deveni din ce în ce mai bun în prestarea serviciilor noastre. Clar, mă motivează și dezvoltarea firmei KIBRIT, mai ales că am fost prezent încă de la început.

echipa kibrit

echipa kibrit

8. Cum te înțelegi cu echipa și clienții? Reușești să-i mulțumești pe țoți? Știm cu toții că este destul de complicat să lucrezi cu oamenii, tocmai de asta te și întreb.

Cu echipa mă înțeleg foarte bine, organizăm periodic team-buildinguri în care ajungem să ne cunoaștem mai bine, distrându-ne împreună, nu doar împărțind sarcinile zilnice.
În ceea ce privește clienții, după cum se știe foarte bine, e greu să-i putem mulțumi pe toți, dar asta nu ne împiedică să ne străduim să le aducem cele mai bune rezultate prin serviciile pe care le prestăm. Din fericire, clienții noștri sunt oameni de afaceri, reprezentanți ai unor businessuri, care înțeleg mai bine cum funcționează un contract de prestări-servicii. Și acest lucru este, cumva, în avantajul nostru, pentru a avea cât mai multe relații fructuoase.

 9. Ce crezi că îi împiedică pe tineri să urmeze calea antreprenoriatului?

Consider că principalele piedici în calea antreprenoriatului sunt descurajarea din cauza resurselor financiare limitate, neîncrederea în forțele proprii și lipsa motivației. Nu trebuie să ai la dispoziție un buget de 100.000 de Euro pentru a da startul unei afaceri, poți începe chiar și cu un laptop. Dar, pentru asta, îți trebuie un strop de curaj. Sau de nebunie 😂

10. Ce sfaturi le-ai oferi celor care abia acum pășesc pe acest drum plin de necunoscut? Dar și de surprize frumoase 😉

Începe astăzi! Nu procrastina, nu mai amâna! Stabilește-ți un calendar de acțiuni, de pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a ajunge unde îți dorești și nu accepta nici o scuză pentru a nu-i pune în aplicare.

sebastian nechifor